Vorbim mereu despre cât de important este să ai o viață activă și să faci mișcare, însă uneori trebuie să mai iei câte o pauză, ca să-ți poți îndrepta atenția și către interiorul tău. 

Cu toții avem titluri de cărți pe care le-am adunat de-a lungul timpului, care ne-au impresionat, poate chiar ne-au marcat la un moment dat, și vrem să le împărtășim și celor dragi.

Așa am creat noi biblioteca TDC, care se află în studioul nostru și pe care cu drag o împrospătăm mereu cu cărți noi, care mai de care mai interesante, mai introspective sau mai utile. Ne-am gândit că astăzi ar fi o zi bună să-ți spunem cu ce titluri ne-am mai delectat în ultima vreme. Sperăm să te inspirăm și, de ce nu, să regăsești câteva din cărțile tale preferate în lista noastră! 

Club 5 a.m. Fii stăpân pe dimineața ta! – Robin Sharma

Un superb roman motivațional, ce propune o metodă inedită prin care să-ți transformi viața, pentru a deveni mai productiv, mai creativ și mai prosper. Totul începând cu trezitul la ora 5 dimineața! Cartea prezintă numeroase concepte de dezvoltare personală, îmbrăcate sub forma unei povești captivante, care sigur te va acapara încă din primele pagini. 

Un pământ nou. Trezirea conștiinței umane  – Eckhart Tolle  

Eckhart Tolle ne învață cum să ne bucurăm din plin de viață și să clădim o lume în care ne simțim cu adevărat împliniți – și totul se realizează prin trăirea în prezent. “Un pământ nou” ne-a făcut să reflectăm mult asupra conceptului de “acum”, dar și asupra controlului pe care îl putem avea asupra propriei vieți, dacă alegem să profităm de metodele pe care le avem la îndemână, înăuntrul nostru. 

Omul de aur – Jókai Mor

Se întâmplă uneori să găsim in biblioteca TDC o carte atât de plină de viață, încât să ne facă să uităm complet de realitate și să o citim parcă dintr-o răsuflare. Dacă îți plac cărțile clasice, atunci nu trebuie să ratezi Omul de aur. Te vei simți absorbit în frumoasa poveste a lui Mihaly Timár, un comandant de vas ce evoluează, învață să lupte, dar și să accepte că unele defecte nu pot fi schimbate. 

Meditați cu noi – Cristophe Andre

Învață să meditezi alături de 21 de experți, care te îndrumă și te sfătuiesc la fiecare pas. În această carte am descoperit bogăția și profunzimea practicilor de meditație și am învățat că scopul ei nu este să ne detașeze de realitatea în care trăim, ci să ne ajute să ne reconectăm la propria viață. Te invităm și pe tine să descoperi cât de benefică este meditația pentru viața interioară și cum te poate ajuta să înfrunți, dar și să admiri lumea în care te afli. 

Puterea vindecătoare a respirației – Richard P. Brown, Patricia L. Gerbarg

Doi medici oferă o soluție nemedicamentoasă, fără efecte secundare, pentru unele dintre cele mai populare probleme cu care ne confruntăm în ziua de azi: anxietate, depresie, insomnie, emoții negative și chiar traume. Prin tehnici simple de respirație, inspirate din yoga, meditația budistă și practicile qigongului chinezesc, oricine își poate îmbunătăți comunicarea dintre minte și corp, ameliorând răspunsul la stres. 

Revoluția de 22 de zile – Margo Borges

Pornind de la ideea că avem nevoie de 21 de zile pentru a forma sau schimba un obicei, te provocăm la Revoluția de 22 de zile – o dietă pe bază de plante, ce te va ajuta să-ți creezi obiceiuri sănătoase pentru toată viață. Indiferent dacă vrei să ai o alimentație mai corectă, să slăbești sau să ameliorezi anumite simptome cauzate de boli precum hipertensiunea sau diabetul, această carte te va îndruma printr-o sumedenie de strategii motivante, beneficii, ponturi și, desigur, rețete delicioase! 

Pacea începe în noi – Thich Nhat Hanh 

Ne place să aplicăm un pic de mindfulness în viața de zi cu zi, de aceea îți recomandăm cu drag această carte. Din ea vei învăța cum să fii conștient de respirația ta, de micile gesturi, cum sa folosești beneficiile prezenței conștiente și ale concentrării pentru a transforma felul în care privești viața. 

Calea deschisă. Călătoria in jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama” – Pico Iyer

O carte care ne-a permis să descoperim una dintre cele mai deosebite personalități ale timpului nostru – Dalai Lama. Mai mult decât o biografie, această carte ne permite să explorăm mai multe fațete ale acestuia: începând de la ideile și activitatea sa, până la pozițiile sale față de politică, știință, tehnologie și religie. 

Cum să stai așezat – Thich Nhat Hanh 

Thich Nhat Hanh este unul dintre cei mai cunoscuți maeștri Zen din ziua de astăzi, ale carui titluri au un loc de onoare in biblioteca TDC. Poet și activist pentru pace și drepturile omului, el a fost nominalizat în anul 1967 la Premiul Nobel pentru Pace. Nu degeaba este supranumit celălalt “Dalai Lama”. Dacă vrei să aprofundezi meditația mindfulness, să descoperi instrucțiuni detaliate, exerciții de respirație și vizualizare, atunci această carte este perfectă pentru tine.